Articol aparut in Regionalul "Informatorul Moldovei" in saptamana 14 - 20 noiembrie 2012
http://informatorulmoldovei.ro/specialistii-romani-pregatesc-reprezentanti-europeni/
"Societatea civilă românească despre care unele surse media şi politicieni de conjunctură neinformaţi spun că nu există, este în fapt puternică şi bine reprezentată la nivel european. Ținând cont că proiectele europene se încheie după raportare vă vom informa despre o acţiune de curând terminată a unei organizaţii moldave exemplu de bune practici la nivel european. Organizaţia Kasta Morrely a desfăşurat în perioada 19 – 28 octombrie 2012 la Iaşi training-ul european „Volunteers dancing for the social inclusion of youth” (Voluntari dansând pentru incluziunea socială a tinerilor). Proiectul este finanţat cu sprijinul Comisiei Europene prin programul Tineret în Acţiune şi a avut ca tematici principale voluntariatul şi incluziunea socială a tinerilor cu oportunităţi reduse prin activităţi non-formale, sport şi dans. Această idee şi soluţie originală a proiectului a fost apreciată de experţii evaluatori ce au hotărât finanţarea proiectului Kasta Morrely. În rândurile de jos veţi afla răspunsurile liderilor de grup din statele europene participante la întrebarea „ce te-a motivat să participi la acest proiect Kasta Morrely?”.
Michael Stefanakis, Youthnet Hellas, Grecia...
Tematicile proiectului sunt de mare interes european şi în acelaşi timp am primit referinţe foarte bune de la organizaţia mea privind organizaţia coordonatoare. Consider acest proiect o oportunitate foarte bună de formare a expertizei mele într-o tematică de actualitate. Am învăţat o abordare inovativă asupra voluntariatului şi am văzut cât de multe poţi realiza prin voluntariat atât la nivel personal cât şi pentru societate, mai ales în criza economică din ţara noastră din aceste momente. Pot zice că mă simt responsabil pentru diseminarea informaţiilor învăţate de la trainerii Kasta Morrely.
Roze Rengarte, Foundation for Society, Latvia. Încă de la începutului pregătirii proiectului am fost interesată să mă implic deoarece Kasta Morrely este o organizaţie bine cunoscută, subiectele sunt utile, mi-am dorit să învăţ noi metode şi să dezvolt noi activităţi cu organizaţia noastră în Latvia. Cu sprijinul trainerilor care sunt bine calificaţi am identificat probleme în societatea noastră şi am învăţat metode inovative pentru a le depăşi. Totul a fost foarte bine organizat, nimic nu a fost uitat şi mi-a plăcut planificarea zilnică şi modul de implementare a activităţilor pentru că am fost implicaţi activ cu toţii.
Adalia Longo, Younet, Italia. Am întâlnit oameni pregătiţi şi stăpâni pe cunoştinţele lor aplicabile în comunitate după ce le primeşti. Mă bucur că am vorbit şi despre proiecte noi, am un proiect în derulare şi acum am mai multe cunoştinţe şi experienţă în acest sens. Acest proiect este foarte util, echipa de proiect întâlnită aici este fantastică şi ştiu foarte bine ce au de făcut, simt că îşi iubesc munca şi mă simt foarte motivată pentru implicarea în proiecte viitoare.
Dilyana Hristova, International Week Bulgaria. Mi-am extins orizonturile pe temele proiectului şi mă bucur că am învăţat lucruri noi despre platforme europene, Millennium Development Goals, Programul Tineret în Acţiune. Trainerii au multă experienţă în aceste domenii şi subiectele au fost bine dezvoltate. În cadrul organizaţiei mele suntem interesaţi în a dezvolta noi parteneriate, activităţi cu tineri cu oportunităţi reduse şi grupuri dezavantajate. Mă bucur că am făcut această alegere să vin aici şi să am parte de această experienţă şi doresc să transmit informaţiile primite mai departe. Mulţumesc!
Petko Simeonov, FORUM, Bulgaria. Domeniul de activitate al organizaţiei mele este în principal legat de incluziunea socială şi ne dorim să dezvoltăm activităţi şi lucru cu tineri cu oportunităţi reduse, cât şi să realizăm proiecte prin programul Tineret în Acţiune şi să câştigăm mai multă experienţă în acest domeniu. Prin această experienţă pe care am primit-o prin acest proiect mi-am schimbat mult modul de a vedea voluntariatul şi rolul tinerilor. Trainerii au nivel înalt de expertiză, informaţia a fost bine structurată, volumul informaţional a fost adecvat şi prin implicarea în activităţile proiectului m-am dezvoltat atât la nivel personal cât şi profesional ceea ce îmi este util pentru viitor.
Filipa Ananieva, Business Club, Bulgaria. A fost foarte bine organizat, informaţiile foarte bine selectate şi prezentate, activităţile ne-au implicat activ prin metode non-formale precum teatru forum, exerciţiile de incluziune, jocuri de rol ş.a şi astfel am putut avea o viziune mai bună despre voluntariat şi cum putem implica tinerii cu oportunităţi reduse. Trainerii au prezentat informaţiile într-un mod foarte bun cu exemple, ne-au inspirat şi motivat pentru viitoare activităţi de voluntariat. Între organizaţia mea şi organizaţia Kasta Morrely este o cooperare de lungă durată, deja am avut rezultate fructuoase până acum şi ne dorim să dezvoltăm acest parteneriat.
Valentina Petre, Kasta Morrely Spania. Mi-a plăcut foarte mult partea non-formală a proiectului, ca de exemplu sesiunile de dans care au cuprins noţiuni aplicative de includere a tinerilor cu oportunităţi reduse prin activităţi culturale. Trainerii au un nivel foarte bun de expertiză, au ştiut să identifice nevoile de învăţare ale grupului, lacunele fiecărui participant în acelasi timp aducând argumentele necesare. Am fost foarte încântată şi de participanţii la acest training, colegii mei din Italia, Grecia, Bulgaria etc., pentru felul în care am lucrat împreună, identificându-ne unii cu ceilalţi cu toate că venim din ţări diferite. Proiectul în tot ansamblul său îmi este foarte util pentru faptul că mi-a deschis noi orizonturi, noi perspective, noi posibile colaborări internaţionale, impulsionare şi optimism. A fost extraordinar şi mulţumesc organizaţiei Kasta Morrely pentru că mi-a dat această oportunitate, mulţumesc pentru tot ceea ce ne-au oferit şi ne-au învăţat şi profit de această ocazie pentru a le dori cât mai multe realizări pe viitor.
Duygu Tüfekçi, TUFAK (Centru de Cercetare in Turism si Folclor), Turcia. Cred că am învăţat foarte multe. Mi-a plăcut că a existat o evoluţie continuă a zilelor de training, a fost bine organizat şi a fost foarte util să învăţ despre voluntariat şi incluziune socială într-o manieră originală. Fiind un proiect de training activităţile au fost bine structurate, metodele au fost de succes şi mi-a plăcut că am fost implicaţi activ pe toată durata proiectului. În mod special mi-a plăcut implicarea în cadrul modulului de spectacol şi tot ce a însemnat pregătirea acestuia, deoarece sunt pasionată de dans şi asociaţia mea desfăşoară proiecte culturale şi dansuri tradiţionale. Simt că am mai multă încredere în mine deoarece am învăţat tehnici de formare de avangardă de la specialiştii Kasta Morrely ce imi vor ajuta în activităţile viitoare. De altfel, organizaţia mea a mai avut colaborări fructuoase cu Organizaţia Kasta Morrely şi ne aşteptam ca proiectul să fie de succes.
De la Diana Alexandroae, preşedintele Asociaţiei culturale internaţionale Kasta Morrely, am aflat că acest grup internaţional implicat în proiectul „Volunteers Dancing for the social inclusion of youth ”, finanţat de Comisia Europeană prin Programul Tineret în Acţiune a fost format din specialişti implicaţi activ în ţările lor. Această reprezentare superioară a oferit specialiştilor Kasta Morrely posibilitatea de a transmite la un nivel ridicat cunoştinţe de actualitate prin tehnicile de educaţie non-formală atât de apreciate la nivel european. În concluzie, pentru că suntem înainte de alegeri ar trebui să întrebăm candidaţii ce doresc să fie votaţi dacă au măcar jumatate din realizările şi recunoaşterile europene ale specialiştilor Kasta Morrely. Dacă nu vom pune întrebări şi nu ne va interesa pregătirea şi performanţele celor pe care îi vom alege cu siguranţă vom fi din nou mai săraci peste 4 ani. (Maria Lefter)"